Departamentul Scenaristică-Filmologie al UNATC anunță venirea la catedră a Andreei Cristina Borțun ca Profesor Asociat/Scenaristică (clasa prof. univ. dr. Lucian Georgescu/dr. Iulia Rugină și clasa lector univ. dr. Alexandru Maftei), începând cu anul universitar 2021-2022.
“Suntem foarte bucuroși și onorați să avem alături de noi la catedră o tânără alumna deja nume ilustru. Andreea a demonstrat talent excepțional nu doar în școală, ci și ulterior prin parcursul profesional magistral” – a declarat prof. univ. dr. Lucian Georgescu, coordonator al disciplinei Scenaristică. Mai multe despre Andreea: https://scenaristicafilmologie.ro/asociati/
Cel mai recent scurtmetraj al Andreei Borțun, When Night meets Dawn, a avut premiera mondială la Cannes, în 2021 în cadrul secțiunii Quinzaine des Réalisateurs și a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la TIFF. Andreea a obținut recent sprijin de producție din partea Centrului Național al Cinematografiei pentru scenariul primului său lungmetraj Malul Vânăt, o co-producție România-Franța-Slovenia. Scris în urma unui proces de documentare de mai bine de doi ani, filmul explorează privirea intersecțională feminină și dă o voce femeilor din ruralul românesc.